Military

VIDEO / Cel mai tare BIAS de pana acum

By 26-06-2015 June 28th, 2015 No Comments

Sambata, 20 iunie, toti pasionatii de aviatie din Romania si-au indreptat atentia catre Aeroportul International Bucuresti Baneasa, unde a avut loc a 7-a editie Bucharest International Air Show. Si au avut ce vedea!

Miros de kerosen. Puternic si constant, asa cum le place celor care iubesc aviatia. Plus un soundtrack pe masura. Sapte avioane de acrobatie L-39 Albatros Baltic Bees (Letonia) gata sa se alinieze pe pista 07 a aeroportului BBU si sa decoleze in a doua demonstratie a zilei. Un apus superb dupa o ploaie care s-a jucat cu nervii organizatorilor si cu rabdarea publicului, punand sub semnul intrebarii unele evolutii (Turkish Stars si-au anulat reprezentatia de dupa-amiaza). In aer, Eurofighter-ul Typhoon Royal Air Force urland din toate puterile in timp ce brazda cerul Bucurestiului.

Aflat la a doua reprezentatie a zilei – mai frumoasa decat cea de dimineata, au spus multi – supersonicul i-a incantat pe cei prezenti cu o evolutie de care isi vor aminti cu placere, fiind pentru prima data cand un Typhoon a evoluat in Romania. Desi l-am urmarit “live” si la alte airshow-uri in 2013 si in 2014 (Dubai, Paris, Farnborough), vederea acestui avion la Bucuresti ne-a dat fiori de placere. Cat despre sunetul motoarelor si flacarile scoase pe evacuare la postcombustie, acestea ba se asortau cu cerul la apus, ba contrastau cu norii negri care inca nu se retrasesera. Imagini greu de descris in cuvinte, momente pe care nu le vom uita prea curand.

10502064_846224375457276_1240056308960586618_nPe langa Typhoon, fanii avioanelor militare au avut ce vedea: doua F-16 zburand in formatie alaturi de MiG-21 Lancer, respectiv doua A-10 Thunderbolt expuse static (cele doua exemplare care trebuiau sa zboare nu au mai evoluat din cauza conditiilor meteo nefavorabile). Fortele Aeriene Romane au fost, ca de obicei, la inaltime. Doua MiG-uri 21 Lancer au deschis in forta BIAS 2015, spre deliciul spectatorilor. Nu a fost singura data cand le-am admirat in cadrul airshow-ului. Ca si in cazul Typhoon-ului, evolutia solo a MiG-ului de la sfarsitul zilei, in crepuscul, ne-a placut cel mai mult. Un alt moment frumos: acrobatiile facute de IAR 330 Puma SOCAT, evolutii dublate de sunetul baritonal produs de motoare. Sa vezi un elicopter greu de aproape 3 tone “dansand” la mica distanta de pista si luand viraje stranse “secondat” de amurgul spectaculos este impresionant, mai ales pentru cei care nu au mai vazut asa ceva de aproape. Nu putem incheia paragraful dedicat Fortelor Aeriene Romane fara a aminti si de evolutiile C-27J Spartan sau C-130 Hercules, momente apreciate de public.

10689568_1621278138142628_5119441929905704447_nFrumoasa poveste BIAS 2015 continua cu Turkish Stars, asii turci ai acrobatiilor aeriene. Din 2012, de cand au evoluat la Bucuresti alaturi de Frecce Tricolori, ne-am tot intrebat cand ii vom revedea la BIAS. Nu s-a intamplat in 2013 si nici in 2014, dar organizatorii au reusit sa-i readuca in acest an. Si ce spectacol ne-au oferit cei de la Turkish Stars! Singura formatie de acrobatie aeriana din lume care zboara cu 8 avioane supersonice NF-5 s-a ridicat la inaltimea asteptarilor, venind cu un program nou de evolutii. Daca vineri, in ziua rezervata antrenamentelor, ne-au oferit un preview a ceea ce urma sa se intample pe 20 iunie, in ziua airshow-ului au scos din maneca toti asii. Sapte avioane vopsite in culorile traditionale alb-rosu au animat cerul albastru, manevrele efectuate fiind surprinse in numeroase cadre spectaculoase.

10153064_846229468790100_5623632384407451907_nIn prima parte a zilei, fanii TAROM au avut ocazia sa-l vada pe “Gogu” (737-700, YR-BGG) efectuand treceri alaturi de patru Extre ale Hawks of Romania, un low-pass si chiar un salut din aripi. Spre deosebire de anii precedenti, evolutia Boeing-ului 737 TAROM – pilotat de Nicolae Savu (instructor pe 737 cu 15.000 ore de zbor) si Dan Voica (instructor-examinator 737 cu 12.000 ore de zbor) – a fost mai “cuminte”, lucru observat imediat de cei de la sol. Chiar si asa, a fost un moment gustat de public. Programul evolutiilor s-a terminat cu acrobatiile incendiare, la propriu, ale celor de la Air Bandits, care au “condimentat” manevrele efectuate in aer cu cateva explozii spectaculoase la sol. Nu putem incheia fara a aminti si de cele doua planoare White Wings, care ne-au oferit momente superbe desenand cu fum pe cerul Capitalei, in amurg.

1972433_1621234941480281_4725383462209050899_nCompania Nationala Aeroporturi Bucuresti, unul dintre organizatori, ne-a spus ca la BIAS 2015 au fost 150.000 de persoane, cea mai de succes editie de pana acum. Stacheta a fost ridicata! Ce isi propun organizatorii pentru ca in 2016 sa ne ofere un airshow si mai spectaculos? Pe langa Royal Air Force Eurofighter Typhoon, alte nume vehiculate sunt Red Arrows (pe care i-am vazut “live” la Dubai Air Show 2013), Patrouille de France si Al Fursan, formatia de acrobatie aeriana a Emiratelor Arabe Unite. Nu excludem nici revenirea Turkish Star sau Frecce Tricolori, italienii fiind prezenti la Bucuresti si in 2012.

22807_846224918790555_9078557701174802361_nLasand la o parte numele vehiculate pentru anul viitor, un lucru este cert: BIAS 2015 a fost un airshow pe cinste, indelung asteptat de pasionatii de aviatie din Romania si din tarile vecine (The Great Flyer, prietenul Aeronews, cel care a realizat preview-ul de mai jos, a venit chiar din Cipru). Cele 10 ore petrecute sub soarele arzator si printre stropii de ploaie au meritat fiecare secunda, evolutiile captivante pironind privirile tuturor pe cerul din perimetrul aeroportului Baneasa (BBU). Dincolo de virajele stranse, de imaginile spectaculoase surprinse in amurg si de bucuria vazuta in ochii copiilor, dar si a adultilor avgeeks, un cadru ne va aminti mereu de BIAS 2015: urletul Eurofighter-ului Typhoon in evolutie la apus si mirosul puternic de kerosen… De departe, cel mai potrivit “parfum” pentru pasionatii de aviatie.

Felicitari, Bucharest Airports, pentru un airshow la inaltime!

Text: Teodor Stefan / Foto: Rares Mandu, Laurentiu Capatina.

15617_846228602123520_5824621839587108212_n 22807_846224918790555_9078557701174802361_n 10153263_846233328789714_375428940055047032_n 10400027_1621308231472952_3607038584575810163_n 10404336_1621238738146568_522982670265465918_n 10404447_1621276281476147_1104226385542504384_n 10516750_846227025457011_5075596109241503566_n 10685493_846232935456420_1502285554246162915_n 10982741_846224502123930_1173215941264439034_n 11035448_1621519998118442_2524807346940612522_n 11058387_1621278948142547_5988762844578498_n 11215782_846227582123622_4021293050259811331_n 11268074_1621277438142698_9198515125517129238_n 11329773_846232815456432_8058024501525913466_n 11391781_846227785456935_3653646320002903254_n 11402816_846227432123637_1568855709899692952_n 11402844_1621247904812318_1673845071620386690_n 11403447_1621881071415668_8508762994697499987_n 11428011_846235248789522_5250618779884095945_n 11540891_1621881454748963_5737602575389673851_n

Leave a Reply