Industry

VIDEO: aniversare A320, 6000 de exemplare

alt

Sâmbătă, 22.02, s-au împlinit 27 de ani de la primul zbor A320, care avea loc pe 22 februarie 1987. Modelul avea să intre în serviciul comercial pe 28 martie 1988, alături de Air France.

Nelipsit de pe rutele scurt- și mediu-curier, Airbus A320 poate primi până la 150 de pasageri în două clase de călătorie sau 180 într-una singură (operatori low-cost și zboruri charter). A320 poate fi întâlnit atât în Europa și Asia, cât și pe rute transcontinentale din Statele Unite. A320 a fost primul model Airbus echipat, din fabrică, cu sharklets, elemente realizate din materiale compozite și amplasate în vârful aripilor, înalte de 2,4 metri. În decembrie 2012, Air Asia a fost prima companie aeriană care a recepționat un Airbus A320 cu sharklets, care reduc consumul cu până la 4% pe sectoarele mai lungi de zbor și contribuie la o reducere anuală a emisiilor de CO2 de 900 tone / avion. În octombrie 2013, Airbus a anunțat un program prin care poate echipa cu sharklets și exemplarele A319 și A320 aflate în serviciul comercial.

alt

Sharklets-urile vor fi standard în familia A320neo, următorul pas din evoluția gamei. Versiunile A319, A320 și A321 vor putea fi comandate cu două noi motoare:  CFM International LEAP-1A și Pratt & Whitney PurePower PW1100G-JM. Familia A320neo se numără printre gamele care se vând cel mai repede din istoria aviației, cu peste 2600 de comenzi ferme (ianuarie 2014) primite din partea a aproape 50 de clienți, Airbus menținându-și astfel o cotă de piață de 60% comparativ cu rivalul direct. Aeronews vă prezintă și prima fotografie cu cel de-al 6000-lea membru al gamei A320, exemplar care va intra în flota Air Arabia.

alt

Leave a Reply