Industry

VIDEO / Aniversare: 70 de ani de stewardese Air France

In aprilie 1946, Air France a primit la bordul aeronavelor sale primele 11 insotitoare de bord. Anul acesta, compania aniverseaza 70 de ani de la primele zboruri operate cu ajutorul stewardeselor.

Pana in 1946, echipajul auxiliar de la bordul aeronavelor companiei era asigurat de insotitori de bord barbati, recrutati in prima faza din personalul restaurantelor de lux din Paris. In prezent, dintre cei 13.500 de insotitori de bord, peste 8.800 sunt femei. Ei reprezinta compania la nivel mondial si insotesc pasagerii de-a lungul zborului cu eleganta si profesionalism, ilustrand stilul francez de a calatori.

Insotitoare de bord „Housewife”

In 1938 primul insotitor de bord este angajat la Air France. Datorita zborurilor mai lungi, cum ar fi Paris – New York, care dura pana la 23 ore si 45 de minute, compania a consolidat forta de munca prin angajarea primelor stewardese. Dar ele nu au avut aceleasi sarcini cu omologii lor barbati. Insotitorii de bord pregateau mesele si le serveau pasagerilor, in timp ce misiunea insotitoarelor de bord era de a oferi o primire calduroasa la bord, precum si de a asigura bunastarea si confortul pasagerilor pe parcursul zborului.

Eleganta companiei aeriene

Primele uniforme ale stewardeselor au avut o infatisare foarte „militara”. Designerul Georgette Rénal a creat prima uniforma Air France in 1946. Aceasta a avut la baza: un costum, o rochie de vara si un palton. Uniforma a primit un stil mai feminim cinci ani mai tarziu, de la Georgette de Trèze. In anii `60, odata cu era jet, Air France i-a solicitat lui Christian Dior sa creeze o noua colectie. Apoi au urmat Balenciaga, Jean Patou, Nina Ricci, Carven si Christian Lacroix pana in 2005. Cei mai mari designeri au creat uniformele „haute couture”, care au subliniat importanta profesiei in relatiile cu clientii.

Evolutia echipajului de cabina

In anul 1955, intreaga echipa a fost in mod oficial numita “echipaj de cabina”. Aceasta a fost recunoasterea oficiala a unei profesii, care a devenit din ce in ce mai structurata. Odata cu sosirea avioanelor cu reactie si a aeronavelor widebody, serviciul cu clientii a fost reproiectat. Lucrul in echipa s-a raspandit, iar fiecare membru al echipajului a fost repartizat intr-o zona a cabinei cu roluri si abilitati mai puternic definite. Cursurile despre siguranta si ajutor le-a permis sa mentina un nivel ridicat de competente si cunostinte a procedurilor de siguranta. Antrenamente in simulatoare, simulari de urgente, de prim-ajutor si exercitii comune cu pilotii sunt doar cateva dintre exercitiile pe care echipajul de cabina trebuie sa le efectueze in mod regulat.

Air France uniforme 11 Air France uniforme 2 Air France uniforme 3 Air France uniforme 10 Air France uniforme 4 Air France uniforme 16

Leave a Reply