Pe 12 iunie, Aeronews s-a aflat la bordul celui de-al doilea A350-900 de test (MSN2). Zborul special de o ora a fost organizat pentru cei 200 de jurnalisti din 50 de tari prezenti la Innovation Days 2014. A fost, fara indoiala, zborul-surpriza al anului.
Informatiile, fotografiile si clipurile din acest material pot fi preluate doar cu citarea sursei, www.aeronews.ro
“Ai auzit zvonul?”, m-a intrebat la Toulouse un jurnalist de la agentia germana de presa DPA la cina din prima seara de Airbus Innovation Days 2014. “S-ar putea ca maine sa zburam cu A350 XWB!” Asta in conditiile in care programul pentru a doua zi prevedea doar acces la bord si prezentarea statica a aeronavei la interior. Pentru cateva secunde m-am gandit ce frumos ar fi ca zvonul sa se adevereasca si chiar sa zburam cu A350-900 (MSN2), al doilea exemplar din cele 4 de test. Dar mi-a trecut repede. Si ceilalti jurnalisti de prestigiu specializati pe aviatie care au stat la masa cu noi – de la Wall Street Journal, Financial Times si Aviation Week – cochetau cu ideea. Nu e greu de inteles de ce. Vorbim despre un avion care va intra in serviciul comercial in trimestrul al patrulea, cel mai probabil in decembrie, alaturi de Qatar Airways, clientul de lansare. Un avion cu care nu au zburat pana acum decat pilotii si inginerii companiei, respectiv angajatii Airbus in cadrul celor doua zboruri ELF (Early Long Flights) despre care v-am spus pe Aeronews.ro.
A doua zi, inainte de inceperea prezentarilor, oficialii Airbus au anuntat ca a intervenit “o mica schimbare”. De indata ce ne-au confirmat ca vom zbura cu A350 XWB (MSN2) timp de o ora, toti cei prezenti – 200 de jurnalisti din 50 de tari – au inceput sa aplaude frenetic. Inainte insa de a ne imbarca in avionul tras in fata Airbus Delivery Center a trebuit sa completam o lista cu un contact de urgenta (nume, grad de rudenie si nr. de telefon) in cazul ca ceva urma sa mearga prost. Ulterior, pentru a nu exista discutii, toti jurnalistii au extras dintr-un bol locul pe care aveau sa il ocupe la bord: in Economy sau Business Class. Norocul mi-a suras si am nimerit la Business, locul 3A (mai multe detalii despre interiorul A350 XWB).
Am pasit pe puntea de imbarcare gandindu-ma ca nu oricine are acces in A350-urile de test, cele 4 exemplare acumuland pana acum 2000 de ore de zbor din cele 2500 necesare certificarii. Si sa vrei sa platesti pentru a te alatura echipei de test si tot nu poti. Practic, zborul AIB31CF de pe 12 iunie a fost primul in care A350 XWB a avut la bord persoane din afara Airbus, public calator. A fost ziua perfecta pentru a ne bucura de noul model: 25 de grade Celsius, soare si cer senin. Cei doi piloti, ambii comandanti, Peter Chandler si Frank Chapman, urmau sa zboare cu A350-ul “de presa” peste Pirinei, Lourdes si Bordeaux inainte de a reveni la sol. Stiam deja ca pana la inceputul lunii iunie, MSN2 – primul A350 echipat cu interior – acumulase 155 de ore de zbor.
Punctul de plecare si cel de sosire a fost Airbus Delivery Center din Toulouse, acolo unde au avut loc si prezentarile Innovation Days. Este cladirea pe care o vedem de fiecare data cand o companie receptioneaza un Airbus nou, cum a fost cazul A380 Asiana Airlines. Cladirea este practic un terminal cu propriile ghisee de check-in, benzi de bagaje si porti pentru controlul de securitate. Plin cu jurnalisti care nu mai conteneau a face fotografii, A350-ul XWB (MSN2) a decolat de pe pista 32L la ora locala 10:55 AM si a aterizat la 11:50. Inaintea noastra am avut un A400M care a decolat, MSN2 fiind urmat de Beluga nr. 3. Greutatea la decolare a fost de 192 tone, din care 30 de tone reveneau carburantului. La aterizare, greutatea aeronavei scazuse la aproximativ 186 de tone, avionul consumand 6 tone de combustibil.
Pe langa instalatiile / panourile expuse in anumite parti ale avionului si firele la vedere, cei prezenti la bord au avut ocazia sa-i vada la lucru pe inginerii de test Airbus. Nu puteai sa-i ratezi, statia lor de lucru, compusa din mai multe monitoare cu aspect SF si laptop-uri, fiind asediata de “pasagerii” dornici sa afle ce parametri sunt monitorizati. Chiar si cu multe intrebari la care au raspuns cu placere, inginerii au continuat sa-si faca treaba. Ruta urmata de MSN2 a fost peste Muntii Pirinei, aflati la granita dintre Franta si Spania, dupa care ne-am intors spre Toulouse. Altitudinea la care am zburat: 9.4 km (31.000 feet). De precizat ca aripa unui A350 XWB flexeaza, in zbor, cu pana la 3 metri.
Prima impresie dupa urcarea la bord: senzatia de spatiu este evidenta. Cabina unui A350 XWB (eXtra Wide Body) pare mai spatioasa decat la 787 Dreamliner, model cu care am zburat in aprilie, chiar daca geamurile sunt mai mici decat ale rivalului american. De remarcat ca A350 XWB ofera jaluzele traditionale si nu sistemul electrocromatic care opacizeaza geamurile Dreamliner-ului, pe 5 trepte, la apasarea unui buton. De asemenea, zonele adiacente usilor nu sunt la fel de futuriste precum cele din 787 Dreamliner, rival pentru A350, avion cu care am zburat la sfarsitul lunii aprilie.
Un detaliu interesant, pe care nu-l regasim la Dreamliner: mesajele pentru legarea centurilor de siguranta, oprirea telefoanelor mobile sau fumatul interzis la bord sunt animate si afisate electronic pe un display, fapt care confera Airbus-ului o nota high-tech. Ca si la Boeing 787, A350 XWB propune un curcubeu de culori cand vine vorba despre iluminarea ambientala. Lucru de care ne-am convins in timpul demonstratiei de 10 minute facuta inainte de aterizarea la Toulouse. Totodata, fiind vorba despre un zbor cu pasageri la bord, fiecare scaun din MSN2 dispunea de propria brosura cu instructiuni de siguranta. Avionul dispunea si de conexiune Wi-Fi la Internet, dar oficialii Airbus au dezactivat-o stiind ca toti jurnalistii prezenti la bord ar fi paralizat sistemul incercand sa urce pe Twitter, Facebook sau Instagram fotografii “live” din timpul zborului.
Plimbarea de o ora deasupra norilor ne-a permis sa incercam si scaunele late de 18 inci (de la cotiera la cotiera) in Economy, scaune pe care Airbus le promoveaza intens in fata celor de 17 inci adoptate de Boeing. De altfel, am simtit si la sol diferenta pe care un inch o face, in sala de conferinte Airbus aducand doua randuri cu cate 3 scaune de 17 inci si altele doua cu 6 scaune de 18 inci. Pentru unii poate nu pare mult, dar acel inch face diferenta in cazul zborurilor lung-curier. Layout-ul standard oferit de Airbus pentru A350 XWB in Economy este 3-3-3, desi producatorul admite ca o companie aeriana a comandat A350 in configuratie 3-4-3, in acest caz latimea scaunului scazand la 17 inci. Scaunele din Business Class sunt dispuse in layout 1-2-1, cele de la fereastra alternand: unul este langa culoar, urmatorul langa geam, urmatorul la culoar si tot asa.
Seria surprizelor a continuat cand comandantul Peter Chandler ne-a indemnat sa ne uitam pe geam, pe partea stanga a avionului. Ce sa vezi? Un Dassault Rafale al Fortelor Aeriene franceze isi facuse aparitia, exersand interceptarea unui avion de pasageri. Dupa ce a stat 5 minute pe partea stanga, supersonicul a trecut pe sub A350 si a aparut in dreapta, unde a urcat usor pentru a putea fi fotografiat mai bine, dupa care ne-a parasit. “Se intampla des sa ne ceara permisiunea de interceptare”, ne-a spus Peter. “In mod normal s-ar fi apropiat la 100 de metri, dar pentru ca A350 avea pasageri la bord, a stat la 500 de metri”, a adaugat Chandler.
Zborul special cu MSN2 la care Aeronews a participat a avut loc cu doua zile inainte de aniversarea unui an de la primul zbor A350 XWB: 14 iunie 2013. De altfel, oficialii Airbus au amintit despre acest lucru inainte de a ne anunta ca vom zbura cu MSN2. Totodata, este posibil ca ei sa fi organizat acest zbor si pentru a mai “indulci” atmosfera dupa ce Emirates anuntase cu o zi inainte (11 iunie) ca anuleaza comanda pentru 70 de Airbus-uri A350 XWB. Comanda plasata in 2007 si evaluata la 16 miliarde de dolari. Indiferent de motivele oficialilor Airbus, un lucru este cert: zborul AIB31CF din 12 iunie nu va fi uitat prea usor. Extrem de rar ai ocazia sa calatoresti la bordul unui avion de test – cu ingineri la bord si aparatura de monitorizare in valoare de milioane de euro – inainte ca modelul sa primeasca certificarea si sa mai fie escortat si de un supersonic! VIDEO, dupa fotografii.