Potrivit comunicatului, ancheta NTSB asupra zborului Asiana 214 se mută de la locul accidentului, pista 28L a aeroportului SFO. “Oficialii NTSB și grupurile de investigație și-au terminat treaba la aeroport, analizând atât resturile Boeing-ului prăbușit la aterizare, cât și pista” (care a fost redeschisă zborurilor). Boeing-ul 777-200ER a fost tăiat și mutat într-un loc special de pe aeroportul San Francisco unde va putea fi examinat din nou dacă situația o cere.
Și echipele care au analizat cutiile negre ale avionului (FDR și CVR) și-au încheiat îndatoririle la Washington DC. În weekendul care a trecut anchetatorii au discutat cu câțiva martori ai accidentului, în timp ce membrii echipajelor de urgență sosite la fața locului au fost intervievati pe 16 iulie. “Următoarea fază a anchtei Asiana 214 include noi interviuri, examinarea toboganelor pentru evacuarea de urgență și alte componente ale aeronavei, respectiv o analiză și mai detaliată a modului în care avionul a răspuns la comenzi.”
Marți, 16 iulie, NTSB a publicat un nou comunicat de presă legat de zborul Asiana 214 și Boeing-ul 777-200ER prăbușit la aterizare pe 6 iulie la San Francisco.