
Al doilea avion Qatar Airways a fost vopsit în livery-ul alianței oneworld. Este vorba despre un Airbus A320-232, înmatriculat A7-AHL, care a fost fotografiat când ateriza în Dubai.
Airbus-ul a fost livrat companiei din Doha pe 29 august 2011. Configurat în două clase de călătorie, 12 locuri la Business și 132 în Economy, avionul este propulsat de două motoare IAE V2527-A5. Aeronava a primit livery-ul oneworld, alianță din care Qatar Airways face parte începând cu 30 octombrie 2013, în luna decembrie a anului trecut și a apărut în public pentru prima dată astăzi, 3 ianuarie. Primul avion Qatar Airways vopsit în culorile oneworld a fost un Boeing 777-300ER (A7-BAA). Compania din Doha va aplica această schemă cromatică pe încă trei avioane, un 777-300ER și alte două A320-uri.