Compania TAROM susţine şi în acest an, programul şcolar ,,Scoala Altfel’’ , prin organizarea de vizite pentru preşcolari, elevi şi studenţi.
În perioada 6 – 10 aprilie 2015, studenţi, elevi şi copii de gradiniţă însoţiţi de dascălii lor vor vizita Hangarul Direcţiei Tehnice din cadrul Companiei TAROM. Odata ajunşi în hangar, vizitatorii mici şi mari, sunt aşteptaţi de către reprezentanţi din cadrul companiei TAROM, ingineri, piloţi şi însoţitori de bord pentru a le prezenta activitatea lor. În cadrul acestei incursiuni în lumea aviaţiei, echipa TAROM povesteşte despre aspectele mai puţin cunoscute ale meseriei pe care o practică cu pasiune, oferindu-le informaţii de specialitate pe înţelesul lor şi răspunzând curiozităţilor legate de domeniul aviaţiei.
“Compania TAROM este bucuroasă să îşi deschidă porţile copiilor şi tinerilor, poate chiar viitori specialişti în aviaţie. Cu această ocazie, dorim să încurajam copii şi tinerii care doresc să dobândească o specializare, o meserie respectată şi extrem de frumoasă. Suntem convinşi că cei mici vor fi, ca în fiecare an, extrem de încântaţi de activitatea din “culisele” unui zbor ”, a declarat Christian Heinzmann, Director General TAROM. “Prin tot ceea ce facem, ne asigurăm că atât cei mai mici pasageri TAROM şi nu numai, călătoresc în deplină siguranţă. Ne dorim să privească zborul cu noi ca o pe o experienţă foarte frumoasă”, a mai adăugat Christian Heinzmann, CEO TAROM.
În hangarul din cadrul Direcţiei Tehnice TAROM se desfăşoară activitatea de întreţinere majoră a aeronavelor TAROM. Hangarul a fost construit între anii 1969 si 1972 şi are o suprafaţă de 6000 m2, fiind reamenajat în anul 2000 pentru a corespunde integral cerinţelor EASA (Europa) şi FAA (SUA). Hangarul are dotările necesare pentru a efectua toate tipurile de controale pentru flota TAROM, iar personalul este calificat şi licenţiat pentru toate tipurile de aeronave din flotă. Pe parcursul a 40 de ani de activitate, Direcţia Tehnică TAROM a devenit un furnizor de servicii de întreţinere la cele mai înalte standarde, pentru cele mai utilizate modele de aeronave din transportul aerian de pasageri.
Performanţa şi calitatea serviciilor au fost recunoscute la nivel internaţional, Direcţia Tehnică TAROM primind numeroase certificări: certificare AACR ca organizaţie de întreţinere autorizată JAR 145 în anul 2000, certificare din partea FAA drept Staţie Internaţională de Reparaţii (2003), certificare din partea Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (2007). De asemenea, pentru a satisface necesităţile partenerilor săi de afaceri, direcţia tehnică TAROM a obţinut şi aprobările Autorităţilor Aviaţiei Civile ale statelor Iordania, Emiratele Arabe Unite şi Sultanatul Oman, pentru a răspunde nevoilor companiilor din jurisdicția acestora.”