A zburat peste 24 de milioane de kilometri, are la activ 718 zboruri cu Concorde (inclusiv trei intr-o singura zi, in 1981) si a vizitat 139 de tari. Beat this!
Plecand de la japonezul care a intrat in Cartea Recordurilor dupa ce a zburat cu 156 de companii aeriene, ne-am gandit sa va povestim si despre Fred Finn. Britanicul are un palmares de invidiat si greu de egalat: a zburat peste 24 de milioane km – echivalentul a 31 de calatorii dus-intors pana la Luna – si se mandreste cu 718 zboruri la bordul supersonicului Concorde, trei bifate intr-o singura zi, in 1981! Fred are acum 75 de ani, traieste in Ucraina alaturi de sotia sa, Alla, si a intrat in Cartea Recordurilor in 1983. Atunci, britanicul a primit certificatul Guiness “The most miles travelled as a passenger”, avand la activ peste 11,2 milioane km.
Si-a petrecut 52 de ani din viata calatorind, timp in care a vizitat 139 de tari din cele 196 de natiuni ale Globului, adica 70%. “Febra” calatoriilor l-a cuprins la 18 ani, cand s-a imbarcat pe primul sau zbor intre Hampshire si New York. Ulterior, Fred s-a angajat la o companie americana si a calatorit in jurul lumii pentru a stabili noi relatii de afaceri si a incheia diferite contracte. Fred si-a notat fiecare detaliu legat de zboruri si de calatoriile cu trenul, in fiecare caz cerand semnaturile pilotilor si mecanicilor de locomotiva.
Referindu-se la Concorde, Fred declara: “Stateam mereu pe acelasi loc, 9A. Mi-am dat seama ca de acolo incepeau sa serveasca mancarea si bautura. Daca luam Concorde-ul din New York dimineata, prindeam zborul de conexiune in Londra, la amiaza, spre Kenya si a doua zi dimineata eram in Nairobi pentru micul dejun.” De ce atatea zboruri cu Concorde? “Aveam un motiv bine intemeiat: trebuia sa ma asigur ca un contract era semnat de ambele parti ale Atlanticului. Luam micul dejun atat in Londra, cat si in New York, dupa care reveneam la biroul din Londra cu contractul semnat.”
La 34 de ani, pe 26 mai 1976 Fred era pasager pe zborul-retur inaugural Concorde, Washington-Londra. A continuat sa zboare des cu Concorde, aflandu-se si pe ultimul zbor operat de British Airways intre New York si Londra pe 25 octombrie 2003. Cel mai rapid zbor al sau peste Atlantic a durat doua ore si 59 de minute, la inceputul anilor ’80. Fred estimeaza ca factura pentru calatoriile sale – decontata, in cea mai mare parte, de companiile pentru care a lucrat – a depasit doua milioane de lire sterline si a inclus mii de zboruri. Potrivit estimarilor personale, Fred a zburat peste Atlantic de peste 2000 de ori si a vizitat Africa in peste 600 de ocazii. Cu un asemenea palmares, ce urmeaza? “Dupa ce am acoperit aproape tot Globul, vreau sa ajung pe Luna. La inceperea zborurilor comerciale voi profita de prima ocazie”, a declarat Fred zambind.
Ce avioane prefera Fred? “Pe langa Concorde, sunt fan Boeing. Cele mai multe zboruri efectuate dupa 1958 au fost cu modele ale acestui producator. Pe langa 4,82 milioane km cu Concorde si aproape 1,6 milioane km cu Airbus-uri + VC-10, pe celelalte zboruri a scris Boeing.” De-a lungul anilor, Fred a zburat cu 707-120, 727, 767, 737, 747 si 777, respectiv 787 Dreamliner. “Am zburat si cu 747SP, de multe ori, intre New York JFK si Tokyo. In octombrie 1958 m-am aflat pe al doilea zbor 707 intre Paris Orly si New York, cu Pan Am. Si tot cu Pan Am am zburat pe al doilea sau al treilea zbor operat de ei cu 747 intre Londra Heathrow si New York JFK, ianuarie 1970.”
Cea mai placuta experienta alaturi de o companie aeriana? “Lasand la o parte zborurile British Airways cu Concorde, m-au impresionat cei de la Ukraine International Airlines (Fred a devenit Ambasadorul lor). Mi-au placut Boeing-urile bine intretinute, dar si stewardesele recunoscute pentru frumusete si pentru uniformele elegante. Au un zambet placut si transmit buna dispozitie, indiferent de situatie.”