Desi s-a aflat pe terenul rivalului Airbus, Boeing nu a dus lipsa de angajamente si comenzi ferme in prima zi la Paris Air Show 2015, Le Bourget.
Garuda Indonesia a anuntat ca va comanda 30 de 787-9 Dreamliner si inca 30x 737 MAX 8 pe langa cele 50 737 MAX 8 anuntate in octombrie 2014. In prezent, Garuda are in flota peste 90 de avioane Boeing, inclusiv 737NG, 777-300ER si 747-400.
Qatar Airways, care a adus la Paris Air Show nu mai putin de 5 avioane, a comandat inca 10x 777-8X, respectiv 4x 777F. Valoarea comenzii, la preturi de lista: 4,8 miliarde de dolari. Qatar Airways mai are comandate 50x 777-8X si 777-9X, comanda plasata la Dubai Airshow 2013. Guvernul din Qatar va cumpara inca 4x C-17 Globemaster. Primul client de C-17 din Orientul Mijlociu, Qatar a primit doua in 2009 si doua in 2012.
EVA Air a anuntat ca vrea sa cumpere 5 Boeing-uri 777F (Cargo). Angajamentul este evaluat la 1,5 miliarde de dolari (preturi de lista). Acestea vor fi primele 777F EVA.
Cel mai nou 777-300ER China Airlines (Taiwan) poate fi admirat static intre 15-18 iunie. In prezent, compania opereaza zboruri cu 5 Boeing-uri 777-300ER reconfigurate spre Hong Kong, Bangkok, New York, Los Angeles si San Francisco. In urmatorii 5 ani, China Airlines va receptiona inca 5 Boeing-uri 777-300ER.
Nu in ultimul rand, Boeing a confirmat astazi ca a primit pana acum peste 300 de comenzi ferme pentru 777-8X si 777-9X, gama lansata la Dubai Airshow 2013.