Trip Reports

ON-BOARD / Shanghai – Munchen cu A340-600 Lufthansa in First Class, LH727

Pe 23 mai, la revenirea din China – unde am participat la evenimentul Star Alliance si Juneyao Airlines, primul Connecting Partner al aliantei – am zburat din nou cu un A340-600 Lufthansa, de aceasta data la First Class.

Daca nu ati citit inca impresiile de la evenimentul Star Alliance – care a implinit 20 de ani pe 14 mai – si Juneyao Airlines, o puteti face aici. Revenind la A340-600 Lufthansa, zborul Shanghai – Munchen a fost al doilea zbor al nostru cu A346 LH, primul fiind in vara lui 2015 pe ruta Munchen – Sao Paulo. Atunci am zburat la Business Class si am fi facut acest lucru si acum daca nu ni se aproba cererea de upgrade la First. Pe scurt: un bun prieten care calatoreste foarte mult (este Premier 1K in programul frequent flyer United) a facut cererea in numele nostru. Thanks, R! Urma sa aflam inaintea decolarii daca a fost aprobata sau nu, in functie de locurile libere din First Class pe zborul LH727 Shanghai – Munchen din seara zilei de 23 mai.

Dupa cateva zile petrecute in Shanghai si Qingdao, timp in care am zburat si cu un A321 Juneyao Airlines (revenim cu impresiile de calatorie), am ajuns la aeroportul Pudong intr-o seara ploioasa, cu vreme tipic londoneza. Ne-am indreptat spre ghiseul check-in Lufthansa First / Business Class pentru a primi cartea de imbarcare tiparita. Chiar daca facusem la hotel check-in online pentru zborul LH727, la aeroport trebuia sa intram in posesia cartii de imbarcare tiparite. Am intrebat daca ni s-a aprobat upgrade-ul la First si am fost informati ca vom afla acest lucru la poarta, inainte de urcarea in avion. Dupa 20 de minute petrecute alaturi de alti prieteni jurnalisti in Business Lounge-ul Air China, ne-am indreptat catre poarta de imbarcare.

Aici am remarcat Airbus-ul A340-600 cu care urma sa zburam 11 ore spre Munchen. Inmatriculat D-AIHK si botezat “Mainz”, acesta a fost vopsit in livery FC Bayern Munchen in iulie 2016. O surpriza placuta avand in vedere ca am scris de multe ori despre acest exemplar pe care planespotterii vor sa-l fotografieze. In “varsta” de 13,2 ani si propulsata de 4 motoare Rolls-Royce Trent 500, aeronava ofera 8 locuri la First, 44 in Business, 32 in Premium Economy si 213 in Economy (297 in total). Lufthansa are si o alta configuratie pentru Airbus-urile A340-600 din flota, mai precis 8 locuri la First, 56 Business, 28 Premium Economy si 189 Economy (281 in total).

Am aflat ca upgrade-ul fusese aprobat, asa ca urma sa zburam spre Munchen pe locul 2D. First Class-ul Lufthansa ofera un seat pitch de 2,05 m, exact cat lungimea fotoliilor cand sunt rabatate si devin paturi complet plate. In ceea ce priveste latimea scaunelor din First, aceasta masoara 78 cm. Am decolat din Shanghai cu o ora intarizere, la 00:30, din cauza unor restrictii impuse de turnul de control, conform comandantului. Zborul a fost lin, cu exceptia unor turbulente de intensitate medie care ne-au trezit din somn peste Rusia, in apropiere de Novosibirsk.

Cele 11 ore spre Munchen au trecut repede, mai ales ca pasagerul din dreapta, un director al unei companii germane de cablaje si frequent flyer (“azi revin din Shanghai, saptamana trecuta am fost in Atlanta, iar peste doua voi zbura in Africa de Sud”), era pasionat de automobile. Dupa 12 ani de presa auto, timp in care am testat cele mai noi modele in Romania, dar si in afara tarii la evenimentele de lansare, pasiunea pentru 4 roti a ramas intacta, asa ca discutiile cu colegul de calatorie au venit rapid. Am aflat ca zboara doar la Business si First Class, de cele mai multe ori cu Lufthansa, si ca are in colectia personala trei bijuterii: un Porsche 911 din 1974, un Jaguar E-Type si o Alfa Romeo Spider, a treia generatie, “cu care merge sotia”. In curand urma sa primeasca si masina de serviciu: noul Alpina B5 Biturbo Touring, cu 608 CP sub capota. “Nu vreau ceva flashy, vreau understatement. Am cerut versiunea break pentru ca labradorul nostru sa se bucure de calatoriile facute cu masina.”

Serviciul la First Class a fost, asa cum ne asteptam, impecabil. Mereu cu zambetul pe buze, insotitorii de bord Lufthansa au avut grija sa nu ne lipseasca nimic pe perioada zborului. Singura rugaminte speciala pe care am avut-o a fost sa ne trezeasca inainte de rasarit, pentru a va aduce cateva fotografii. Am aterizat la Munchen cu un minut inainte de ora programata, dupa un cloud surfing deasupra orasului, si ne-am indreptat catre magazinul World Shop pentru o scurta sesiune de shopping (evident, machetele de avioane nu au lipsit din lista). Am ajuns in lounge-ul First Class Lufthansa, unde am facut un dus revigorant si am servit micul dejun in asteptarea zborului spre Bucuresti. Cu 20 de minute inainte de decolare am fost transferati la avion la bordul unui Mercedes-Benz S-Class (privilegiu rezervat pasagerilor First Class si membrilor HON Circle), iar doua ore mai tarziu aterizam la Bucuresti. Inapoi cu picioarele pe pamant – si la propriu, si la figurat.

Daca aveti ocazia sa calatoriti la First Class, profitati de ea fara a sta pe ganduri. Este o experienta ce trebuie incercata cel putin o data in viata, depasita doar de zborul la bordul unui business jet. Si nu uitati: cu Star Alliance puteti castiga un milion de mile, suficiente pentru a zbura in jurul lumii la First Class cu inca o persoana. Succes!

Informatiile si fotografiile din articol pot fi preluate doar cu citarea sursei, www.aeronews.ro

Leave a Reply