Industry

Noi reguli privind transportul lichidelor în bagajele de mână

alt

De mâine, 31 ianuarie, intră în vigoare noi reguli privind transportul în bagajul de mână a produselor conţinând lichide, aerosoli şi geluri. Iată care sunt noile prevederi.

Începând cu data de 31 ianuarie 2014, pe aeroporturile din Uniunea Europeană, atât la plecare, cât şi la transfer, lichidele, gelurile şi aerosoli aflate în bagajul de mână al pasagerilor, care se încadrează în următoarele categorii:

– lichide, aerosoli, geluri achiziţionate din magazinele de tip duty free din aeroporturi sau de la bordul aeronavelor, ambalate în pungi speciale, prevăzute cu elemente de probare a integrităţii, sigilate, numite STEB (Security Tamper Evident Bag); 
– medicamentele şi produse necesare unor diete speciale, inclusiv alimentele pentru bebeluşi,
vor putea fi transportate doar după ce au fost supuse controlului de securitate.
 
La efectuarea controlului, personalul de securitate poate solicita pasagerilor o dovadă a autenticităţii produselor sau deschiderea recipientelor în care se află lichidele şi poate refuza transportul acestora. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti pune la dispoziţia structurilor responsabile de efectuarea controlului de securitate echipamente speciale pentru controlul lichidelor. Acestea vor fi amplasate pe filtre dedicate, pe care pasagerii le vor putea identifica cu ajutorul signalisticii sau a personalului aeroportuar.

Singurele lichide, aerosoli şi geluri care vor putea fi transportate, în continuare, fără restricţie, în bagajul de mână, sunt cele aflate în recipiente individuale de maximum 100 ml şi amplasate într-o pungă de plastic transparentă, resigilabilă, al cărei volum nu trebuie să depăşească 1 litru. Toate aceste produse trebuie scoase din bagajele de mână şi prezentate separat la controlul de securitate.
 
Aceste metode de analiză a lichidelor, aerosolilor şi gelurilor cu echipamente speciale la controlul de securitate din aeroporturile comunitare au ca scop ridicarea treptată a restricţiilor privind transportul acestor produse în bagajul de mână, pentru creşterea gradului de confort al pasagerilor, proces care urmează a fi finalizat în anul 2016. Până la acel moment, celelalte lichide, geluri şi aerosoli care nu se încadrează în categoriile menționate vor putea fi transportate doar în bagajul de cală.
 
Noile reguli referitoare la transportul lichidelor, aerosolilor şi gelurilor sunt prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 246/2013 al Comisiei din 19 martie 2013 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 185/2010 în ceea ce priveşte controlul de securitate al lichidelor, aerosolilor şi gelurilor în aeroporturile din UE. Pentru detalii suplimentare privind noile măsuri de securitate referitoare la lichidele, aerosolii şi gelurile transportate, pasagerii se pot adresa personalului de la ghişeele de check-in sau personalului de securitate din aeroport.

alt

Leave a Reply