
Pe 1 martie Lufthansa a devenit prima companie aeriană din Europa care a intrat în posesia unui Airbus A320 echipat cu sharklets. Evenimentul a avut loc la Hamburg.
Lufthansa, primul operator aerian din Europa al unui A320 cu sharklets, va mai primi încă 21 de asemenea aeronave până în anul 2015. Făcute din material compozit, aceste elemente regăsite în vârful aripilor au o înălțime de 2,4 metri. Ele sunt opționale pe versiunile noi Airbus A320 dar vor fi standard la viitorul model A320neo. Potrivit Airbus, sharklets-urile aduc o reducere de până la 4% a consumului de carburant pe anumite sectoare de zbor mai lungi. Astfel, autonomia unui A320 echipat cu sharklets poate fi mărită cu până la 160 km. Până acum peste 9000 de avioane din familia A320 au fost vândute în întreaga lume. Airbus a livrat peste 5400 de exemplare către 38 de clienți și operatori pe plan mondial.