Cu ocazia târgului de turism ITB Berlin (7-11 martie) Qatar Airways va prezenta oficial interiorul Boeing-urilor Dreamliner comandate.
Până la prezentarea interiorului, Qatar Airways a dat publicității o fotografie cu al său 787 pe linia de asamblare din uzina Boeing. Compania ar trebui să primească primul Dreamliner în această vară. Primele zboruri vor avea loc în zona Golfului Persic, pentru ca echipajele de cabină să se familiarizeze cu aeronava, după care aceasta va fi expusă la show-ul aviatic de la Farnborough în iulie. Apoi Qatar Airways va zbura cu 787 pe ruta Doha-Londra. Compania are 30 de unități comandate și opțiuni pentru alte 30.