După doar 5 luni de operare, Hong Kong Airlines a anunțat că renunță, din 10 septembrie, la zborurile 100% Business către Londra Gatwick.
Principalul motiv, spun oficialii companiei, pentru care renunță la zborurile exclusiv Business Class între Hong Kong și Londra Gatwick este viitorul slab pe care situația economică din Europa îl are. În urma încetării zborurilor Hong Kong Airlines va oferi cele 3 Airbus-uri A330-200 special configurate cu 116 locuri Business pieței de chartere. Ruta a fost operată doar 5 luni.