Incepand din mai, pasagerii care tranziteaza zona Schengen a noului terminal din aeroportul Chopin (Varsovia) au la dispozitie un nou lounge.
Fantazja este al 4-lea lounge din aeroportul Chopin International si se afla in zona Schengen, alaturi de inca doua lounge-uri: Polonez (rezervat pasagerilor Business LOT Polish Airlines si pasagerilor premium Star Alliance), respectiv Preludium. In zona non-Schengen regasim lounge-ul Bolero, folosit si de pasagerii care decoleaza spre Bucuresti. Desi este mai mic decat celelalte, Bolero ofera vedere spre platforma, astfel ca puteti face si spotting, aeronavele fiind parcate la mica distanta de terminal. Toate cele 4 lounge-uri sunt denumite dupa compozitii celebre ale lui Frederic Chopin.
Revenind la Fantazja, lounge-ul se numara printre cele mai frumoase din Europa. Ne-au placut culorile alese, dar si designul interior. Situat langa portile 36-37, lounge-ul este deschis zilnic intre 5 AM si 11 PM, putand fi folosit de pasagerii premium Aeroflot, Air Berlin, Air France, Air Serbia, Alitalia, Belavia, Czech Airlines, EL AL, Finnair, KLM, SAS Airlines, Turkish Airlines, Qatar Airways si Ukraine Airlines. Foto: Teodor Stefan.