Anul fiscal 2011-2012 a fost pentru Emirates Group al 24-lea an consecutiv de profit, grupul înregistrând un profit net de 629 milioane de dolari.
Și divizia dnata a marcat un profit-record de 220 milioane de dolari, cel mai mare din istoria ei de 52 de ani. În anul fiscal 2011-2012 Emirates a lansat 11 noi destinații și a primit 22 de aeronave noi, cel mai mare număr într-un an din istoria companiei: 14 Boeing-uri 777-300ER (inclusiv exemplarul cu nr. 1000), două Boeing-uri 777F și 6 Airbus-uri A380. Totodată, numărul destinațiilor deservite de Emirates a urcat la 34.
Dacă încasările Grupului au evoluat cu 17,8% față de anul anterior, până la 18,4 miliarde de dolari, încasările Emirates Airline s-au situat la 17 miliarde de dolari (+14,9%). Estul Asiei și Australasia au fost cele mai profitabile regiuni, cu 5 miliarde de dolari. Urmează Europa, cu încasări de 4,6 miliarde de dolari, și Americile, cu 1,8 miliarde de dolari.