Anunțul a fost făcut la celebrul Real Club de Tenis din Barcelona astăzi, 20 martie. Emirates va avea statutul exclusiv de linie aeriană a turneului de tenis din Barcelona, o destinație spre care Emirates a început să zboare în urmă cu 9 luni. Ca parte din acordul pentru următorii 5 ani compania aeriană din Dubai va deține drepturi promoționale atât pe teren, cât și în afara acestuia. Desfășurat la Real Club de Tenis, Open-ul Barcelonei – Trofeo Conde de Godo – este cel mai vechi turneu de tenis din Spania și unul dintre cele mai cunoscute turnee jucate pe zgură din circuitul internațional. Aceasta este a doua sponsorizare Emirates a unui turneu de tenis din Europa, prima fiind inițiată în 2012 cu Open-ul italian, Internazionali BNL d’Italia.
Legăturile Emirates cu lumea tenisului nu sunt noi, recent compania anunțând un parteneriat global pentru următorii 5 ani cu ATP. Parteneriatul conferă Emirates statutul de linie aeriană oficială a ATP World Tour, dar și titlul de sponsor al ATP Rankings, respectiv sponsor al Barclays ATP World Tour Finals de la sfârșitul fiecărui sezon. De asemenea, Emirates este și linia aeriană oficială a US Open și sponsorul principal al US Open Series, 10 evenimente ce preced US Open. Nu în ultimul rând, Emirates este și compania aeriană oficială a Dubai Duty Free Tennis Championships, Rogers Cup (Canada) și BNP Paribas Open (Indian Wells, SUA).