Aeronews a aflat că Emirates ar urma să ofere zboruri între Dubai și Statele Unite via Marea Britanie. Dacă zvonurile se confirmă, British Airways și Virgin Atlantic vor avea un rival serios.
Laurie Berryman, vicepreședintele Emirates din Marea Britanie, a afirmat: “În 2012 compania a înregistrat o cerere puternică pentru zboruri și am transportat 800.000 de pasageri către și dinspre hub-urile aflate în nordul Marii Britanii.” Același oficial a adăugat: “EK zboară la Glasgow de două ori pe zi și am trecut la o aeronavă mai mare. La fel și cu Newcastle, rută pe care am înlocuit Airbus A330 cu Boeing 777. Emirates zboară la Birmingham de două ori zilnic, în timp ce unul dintre cele 3 zboruri zilnice către Manchester este operat cu A380, celelalte două fiind cu Boeing 777.”
Pe 1 octombrie 2013 Emirates va lansa ruta Dubai-Milano-New York JFK. Dacă ruta va fi profitabilă, Emirates ar putea folosi și alte aeroporturi din Europa ca escale pe zborurile spre SUA și Canada. În acest sens, nordul Marii Britanii ar reprezenta o alegere evidentă. “Emirates deține anumite drepturi (de zbor) în această zonă, așa că n-aș exclude nici o posibilitate”, a afirmat Laurie Berryman, vicepreședintele EK Marea Britanie.
Saj Ahmad, analist-șef la StrategicAero Research, spune că există suficientă cerere pe piață pentru ca Emirates să profite. “Cu peste 800.000 de pasageri transportați din doar 4 hub-uri regionale din Marea Britanie – Glasgow, Manchester, Birmingham și Newcastle – este evident că există cerere suficientă pentru lansarea zborurilor din Dubai spre SUA, mai ales că British Airways nu oferă zboruri lung-curier de aici. Iar asta va crește și mai mult appeal-ul Emirates.”
Ahmad a continuat: “Emirates ar putea popula Atlanticul de Nord cu Airbus-uri A380 și Boeing-uri 777-300ER care au făcut escală în Manchester și Birmingham, două orașe unde cererea foarte mare este temperată doar de lipsa unor asemenea zboruri lung-curier spre SUA. Dacă Emirates va pune în aplicare acest plan, British Airways și Virgin Atlantic ar fi marii pierzători”, a încheiat Saj Ahmad. Întrebat despre aceste planuri, un purtător de cuvânt Emirates a declarat: “Momentan nu intenționăm să oferim zboruri directe între Marea Britanie și Statele Unite ale Americii”.
În exclusivitate pentru România, Aeronews v-a informat ca Emirates ar dori sa lanseze urmatoarele rute, din iunie 2014, dacă zborurile Dubai-Milano-New York JFK se dovedesc profitabile: Paris-Los Angeles, Madrid-Buenos Aires, Lisabona-Rio de Janeiro și Copenhaga-Seattle.