În cadrul conferinței de profil NBAA desfășurată în Las Vegas, Boeing a prezentat cea mai nouă versiune BBJ.
Noul model este destinat pieței chineze, urmând să fie operat de compania Deer Jet din Beijing. Aparatul va fi al doilea BBJ pentru Deer Jet, cel mai mare operator charter din China al acestui model, care mai are comandate încă două exemplare. Realizat de firma Associated Air Center din Dallas (Texas), interiorul BBJ-ului Deer Jet oferă 28 de locuri, un dormitor spațios și baie cu cabină de duș. Pe lângă Deer Jet, Korean Airlines, Beijing Airlines și Metrojet oferă, de asemenea, BBJ-uri în regim charter în Asia.