Pe 16 aprilie, Boeing a livrat al 8000-lea 737 produs. Avionul aniversar, un 737-900ER (Extended Range), a intrat in flota companiei United Airlines si poate fi identificat dupa logo-ul special.
737 este primul avion de pasageri din istorie care atinge aceasta performanta, 8000 de unitati livrate. Boeing trebuie sa mai livreze inca 3700 de unitati 737, inclusiv 1934 de comenzi pentru viitorul 737 MAX. Livrarea avionului aniversar, inmatriculat N68821 catre United este cu atat mai importanta cu cat operatorul american a fost prima linie aeriana ce a comandat si a primit primul 737-200. Din 1965, United a receptionat peste 550 de Boeing-uri 737 si a avut in flota aproape fiecare versiune din gama. Totodata, United va fi clientul de lansare nord-american pentru 737 MAX 9. Click aici pentru un album dedicat livrarilor aniversare 737, de la exemplarul 1000 la 8000.