
Din 9 august în AppStore (iPhone, iPad) este disponibilă o nouă versiune a aplicației FlightTrack: Free. Aceasta aduce, printre altele, o interfață schimbată.
Aplicația FlightTrack, disponibilă pentru Apple iOS dar și pentru Android, s-a dovedit extrem de populară printre utilizatori de la lansarea sa, în urmă cu 4 ani. Până acum erau disponibile două versiuni: FlightTrack și FlightTrack Pro, ambele contra cost. Din 9 august dezvoltatorii app-ului au lansat în AppStore și versiunea gratuită FlightTrack Free. Aceasta va aduce un update major ce include o interfață redesenată cu hărți de zbor și detalii integrate, hărți zoom-abile și acoperire internațională pentru mai mult de 1400 de companii aeriene. Ca minusuri, FlighTrack Free nu va putea fi sincronizată cu TripIt. Noua aplicație va fi disponibilă în următoarele limbi: engleză, franceză, germană, italiană, japoneză, coreeană, braziliană, portugheză, chineză simplificată, rusă și spaniolă.