Aceste avioane modificate vor fi introduse în decursul acestui an și vor deservi rute mediu-curier, inclusiv Heathrow- Tel Aviv. Deși A321-urile respective vor oferi scaune complet plate la Business Class și vor fi promovate drept “Club World”, produsul va diferi de oferta British Airways lung-curier. Configurația este cel puțin interesantă: 1-2 în primul rând, apoi 2-1 în al doilea rând și iarăși 1-2 în rândul 3, la fel până la ultimul rând. BA nu a publicat încă fotografii cu acest layout, dar – potrivit Business Traveller – fiecare A321 va dispune de 23 de scaune plate la Business și 131 locuri la Economy, sistemul in-flight entertainment fiind Thales i5000 AVOD la toate scaunele. Anunțul legat de fostele Airbus-uri A321 bmi vine după ce British Airways a comunicat noutățile orarului de iarnă. Dintre ele amintim:
– British Airways extinde cu 32% numărul locurilor către Scoţia (faţă de orarul din iarna anului 2011) şi începe zborurile între London City şi Aberdeen, Heathrow şi Leeds Bradford, dar şi Heathrow şi Belfas
– British Airways revine în Insula Man
– Noi rute de la aeroportul Heathrow (Londra) spre Seul şi Zagreb
– Noi rute din aeroportul Gatwick (Londra) spre Las Vegas şi Barcelona
– Zborurile spre Bologna şi Marsilia se mută de la Gatwick la Heathrow-
– O frecvenţă mai mare pe numeroase rute