
Producția primului Boeing 787-8 Dreamliner British Airways a început, aeronava urmând să se alăture flotei în mai 2013. BA a comandat 24 de Dreamliner-uri.
Dintre cele 24 de unități comandate, 8 sunt 787-8 și 16 sunt 787-9. British Airways este pe cale să devină primul operator european ce are în serviciul comercial atât Boeing 787, cât și Airbus A380, din care a comandat 12 exemplare. Prima secțiune construită a Dreamliner-ului British Airways, realizată din materiale compozite în proporție de 50%, a fost fuselajul median anterior, fabricat în Japonia.