Producția primului Airbus A380 al companiei British Airways a început. Compania ar trebui să primească primul exemplar în 2013.
British Airways a comandat în total 12 exemplare A380. Deși compania nu a anunțat încă rutele de lansare, Bloomberg a precizat că BA vrea să opereze cu A380 spre New York, Hong Kong, Beijing și Singapore. Primele părți ce vor fi fabricate la Hamburg sunt fuselajul anterior și cel posterior. “Nasul”, secțiunile centrale și “coada” vor fi asamblate în Franța, în timp ce aripile spate provin din Spania. Trenul de rulare va fi asamblat în Canada și în Franța. Aripile principale vor fi construite în Țara Galilor, motoarele Rolls-Royce urmând să vină din Derbyshire (Anglia). British Airways afirmă că este pe cale să devină prima linie aeriană din lume ce va avea atît A380 cât și Boeing 787 în flotă.